marţi, martie 23, 2010

A început concursul internaţional Bela Bartok

Cea de-a IV-a ediţie a Concursului Internaţional de Pian Bela Bartok a debutat ieri la Conservatorul din Seghedin. În competiţie s-au înscris 27 de concurenţi din România, Slovacia, Chile, Italia, China, Japonia, Serbia şi Ungaria. România este reprezentată de trei pianişti tineri – Omordia Rebeca, Munkácsi Dóra Krisztina şi Părău Victor Andrei. Juriul este condus de Csiky Boldizsár, compozitor distins cu premiul Erkel Ferenc, profesor al Facultăţii de Muzică a Universităţii din Târgu Mureş, şi mai face parte din el pianista Felicia Stankovici, profesor al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Evenimentul are loc în Sala de Concerte Fricsay Ferenc a Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii de Ştiinţe (Seghedin, B-dul Tisza Lajos nr. 79-81). Concursul se desfăşoară în trei runde. În seminfinale tinerii pianişti interpretează piese solo, iar în finală concerte acompaniate de Orchestra Simfonică din Seghedin. Spectacolul de gală va avea loc în castelul Nako din Sânnicolau Mare. Câştigătorul competiţiei va primi o pianină Kawai.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu